Iubirea, balsam pentru suflet și liant între oameni

1
305

Iubirea este sentimentul sau liantul invizibil care leagă inimile umane, conferind sens și semnificație vieților noastre. Pentru că își are rădăcinile în Dumnezeu, iubirea este capabilă să vindece suferința, să transforme rănile unui trecut tumultuos, să răscumpere zdrobirile noastre, dându-ne o formă după chipul și asemănarea divină. De fapt, semnificația iubirii transcende cu mult simpla emoție, fiindcă ea reprezintă esența umanității, acționând ca un far care ne îndrumă prin complexitatea vieții, spre inima lui Dumnezeu. Înțelegerea, cultivarea și exprimarea iubirii devin o călătorie necesară pentru fiecare creștin, către o viață plină de semnificație și împlinire în iubirea cristocentrică.

Fără iubire, iertarea, acceptarea, răbdarea și înțelegerea ar fi lipsite de esență, pentru că dragostea acoperă totul, crede totul, investește timp și efort constant. Fără iubirea divină, nu îți poți vindeca sufletul, nu poți alina suferința celui de lângă tine și nu poți transforma traumele unui trecut tumultuos într-un prezent imersat în binecuvântări și liniște. Fără iubire nu există vindecare și eliberare.

„Dacă vrei să înceapă procesul vindecării, dacă ai acceptat suferința, dacă i-ai cântărit adâncimea, acum e timpul să accepți iubirea ca leac pentru sufletul zdrobit sau pentru trupul epuizat de suferință! Trebuie să înțelegi că fără iubire nu există iertare, și fără să ierți nu poți să iubești, dar nici să fii vindecat. Începe prin a te iubi pe tine însuți, prin a accepta că nu mai poți singur, că ai nevoie de ajutorul celui de lângă tine! Renunță la mândrie, la orgolii și acceptă iubirea, lăsând-o să-ți deschidă sufletul ferecat! E timpul să dărâmi zidul, chiar dacă vei rămâne vulnerabil. Riscă și vei vedea minunea! A sosit momentul când să înfigi securea în pământ, când să lăsați armele de-o parte și să îmbrățișați iubirea, pentru că fără ea nu există vindecare.”
Iubirea vindecă orice neînțelegere, transformă, răscumpără, unește inimi, produce regăsirea celor pierduți, devine antidotul unui divorț, a unor despărțiri care, aparent, sunt ireparabile. Dacă Îl avem pe Dumnezeu în viața noastră, atunci avem iubire din plin, deci vom putea iubi, pentru că Însuși Dumnezeu este iubire: „Dumnezeu este dragoste, iar cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el!” (Ioan 4:16) Dragostea care vine din Hristos crește stima de sine, restaurează imaginea distorsionată, dă aripi spre un prezent bogat în binecuvântări, vindecă suferința mai bine decât orice tratament și dă speranța unei trăiri în prezent, nu în trecut.

„Fiecare dintre noi poartă în suflet dureri ascunse, traume ale unor vieți sau relații tensionate, traume ale unui trecut pestriț. Despre aceste dureri nu putem vorbi deschis pentru că ele s-au înrădăcinat în interiorul nostru în timp și au făcut cuib acolo… Dar aceste traume ale trecutului pot fi transformate prin iubire. Dacă nu vor fi rezolvate, le vom căra cu noi în relații, în căsnicii și vor produce daune devastatoare, ducând până la distrugerea relațiilor construite frumos în începuturile lor.” Rănile nevindecate ale trecutului nostru ne determină, de multe ori involuntar, să îi rănim pe cei de lângă noi, însă iubirea este singurul mod prin care am putea face pace cu noi înșine, să ne iertăm pentru purtarea acelor răni din trecut și să continuăm viața plini de dragoste și de compasiune pentru oameni.

Astfel, iubirea devine transfor-matoare pentru că are puterea de a convinge și de a restabili liniștea noastră interioară. S-a demonstrat de-a lungul anilor că singurul antidot pentru indiferență este iubirea divină, că putem transforma amintirile triste ale trecutului în amintiri încărcate de iubire, că fără zdrobirea propriilor orgolii nu există înălțare în Glorie. Și unde am putea găsi Iubirea, dacă nu la Cruce? „ … pe Cruce, Isus a răstignit de bună voie trecutul să transforme prin iubire trecutul fiecăruia dintre noi într-un prezent și viitor divin în care noi să fim împăcați cu Dumnezeu. Precum pe Cruce Isus răstignește umanul și înviază dumnezeiește…, tot la Cruce este abandonat trecutul și înviază viitorul împăcării cu sine și totul este făcut prin iubire dovedită… prețul trecutului s-a plătit cu iubire.”

În orice situație a vieții, alegerea finală ar trebui să fie iubirea, nu indiferența sau condamnarea celui de lângă noi, pentru că iubirea, fie că este îndreptată către sine sau către ceilalți, este un leac vindecător cu puteri extraordinare. Ea acționează ca un balsam pentru rănile emoționale și oferă forța necesară pentru a depăși furtunile vieții. Prin cultivarea unei atitudini iubitoare față de sine, construirea relațiilor sănătoase și practicarea compasiunii, putem descoperi în iubire remediul pentru vindecarea noastră mentală, emoțională și fizică.
Într-o lume plină de provocări, iubirea rămâne farul ce ne conduce spre o fericire durabilă, fiindcă ea este veșnică și continuă să trăiască în noi chiar și atunci când nu o mai simțim. Dragostea lui Dumnezeu manifestată în oameni devine balsamul care va vindeca sufletele zdrobite, pentru că suferința, indiferent de forma ei, va fi vindecată prin iubire.
Dacă vom păstra în noi iubirea divină ca liant, inimile noastre vor înflori, iar familiile vor deveni un colț de Rai unde iubirea va fi instrumentul prin care trecutul poate fi transformat, zdrobirile vor fi răscumpărate și suferința va fi vindecată, fiindcă nimic nu este mai puternic decât iubirea eternă. În cele din urmă, singurul lucru care rămâne din noi este iubirea.
Citatele au fost preluate din cele două cărți publicate de Liliana Gheorghe Luca la Editura Noua Speranță.

1 comment

  1. Flavia 4 martie, 2024 at 18:47 Răspunde

    Am auzit de această carte anul trecut în decembrie când mama îmi povestea că a citit despre o carte care te ține cu sufletul la gură și că tare ar vrea să o citească. Am comandat-o imediat. De Crăciun i-am oferit-o cadou iar după câteva zile mi-a zis “fac ce fac și tot trag de timp să nu termin cartea asta…e prea frumoasă!”. Când a terminat-o mi-a întins-o și a zis “e pentru fetele mai tinere, cred ca ar trebui să o citești și tu”. Am pus-o în ghiozdan și am plecat la Cluj. Seara am început să o citesc. 3 zile mai târziu, am terminat-o, cu lacrimi în ochi și cu multe lacrimi vărsate în timp ce citeam.

    Liliana Gheorghe Luca reușește să sublinieze fragilitatea sufletului și felul în care tristețea poate îmbolnăvi trupul. Aceasta scrie despre durerea adunată în suflet, despre durerea neverbalizată și efectele ei. Liliana reușește să te ducă în văile adânci în care personajele ei se luptă cu depresia și să te facă să te simți parte din poveste, să nu vrei să lași din mână cartea. Cartea este însoțită și de multe trimiteri la cartea Iov, la analizarea durerii pe care acesta a răbdat-o, perseverând în credința lui.

    Finalul cărții înfățișează un Dumnezeu victorios, un Dumnezeu care ascultă rugăciunile noastre, adună lacrimile noastre și la vremea potrivită răspunde la ele.
    Cartea este însoțită și de un playlist, lucru care mi-a plăcut mereu la scriitori care se folosesc de muzică pentru a crea un spațiu intim în casa cititorului.

    Recunosc că am fost puțin dezamăgită când am început a doua carte, pentru că nu am regăsit nici un nume din cartea “Suferința vindecată prin iubire”. În mintea mea, această carte era o continuare a primei cărți scrise Liliana Gheorghe-Luca. Cartea nu este o continuare însă tratează un alt subiect dureros: abandonul copiilor. Pe lângă acest subiect principal mai sunt tratate și subiecte ca fățărnicia, egoismul și lipsa de compasiune.

    Povestea lui Fifi, eroina acestei cărți, ne dezvăluie viața unei copile abandonate care luptă pentru propriile vise, sfidând adversitățile lumii. De la perioada în care stă ascunsă „sub pătură mică ce abia dacă îi mai acoperea întreg corpul, spera din tot sufletul ca mama să se întoarcă repede acasă” la momentul în care devine o tânără studentă rugându-se: „indiferent de cât de grea este așteptarea, știu și cred că nu mă vei lăsa, ci îmi vei asculta rugăciunile!”, evoluția ei este remarcabilă.

    Liliana Gheorghe-Luca reușește să evidențieze suferința din trecut, subliniind că vindecarea necesită atât timp, cât și oameni valoroși în procesul de recuperare.

    Recomand cu căldură această lectură tuturor celor care caută nu doar o poveste captivantă, ci și o introspecție profundă asupra condiției umane. Cei interesați de subiecte precum abandonul copiilor, lupta pentru visuri și evoluția personală vor găsi în paginile acestei cărți o sursă de inspirație și înțelegere. Liliana Gheorghe-Luca reușește să atingă corzile sensibile ale cititorilor, invitându-i să reflecteze asupra propriei lor călătorii și să descopere, împreună cu personajele sale, că vindecarea adâncă necesită timp și susținere. Este o lectură care îmbogățește sufletele și oferă perspective noi, potrivită pentru oricine caută să exploreze complexitatea umanității și să găsească lumină în mijlocul întunericului.

Leave a reply

Ține-mă minte