Pastor Gheorghe-Sorin Ignat (17.10.1961 – 07.04.2024)

0
32

Sorin Ignat a văzut lumina zilei la 17 oct. 1961, fiind al doilea copil al familiei Gheorghe și Elisabeta Ignat din localitatea Crăiești, Comuna Adămuș, jud. Mureș. A urmat cursurile școlii generale din localitatea natală, după care a studiat la Liceul Teoretic din Târnăveni, absolvit în anul 1980. Absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iași. După căsătorie s-a apropiat de biserică, prin intermediul soției, fiind botezat de pastorii Francisc Barabas și Iacob Berghianu din Târgu Mureș.

Fiind însetat după cunoașterea în profunzime a Scripturii, Sorin Ignat a devenit cel mai silitor student al Seminarului Biblic SHEMA din Târgu Mureș. Ulterior, timp de vreo 15 ani, a slujit ca profesor la seminar.

Slujind în Biserica Penticostală din Crăiești, arondată Comunității Etnice Penticostale Maghiare, sub îndrumarea pastorului Feri Barabas și a pastorului Csontos Jozsef Sr., președintele de atunci al Comunității Penticostale Maghiare, a parcurs, în scurt timp, treptele de diacon, în 18.03.2007, și apoi de prezbiter, în 13.01.2008.

Între anii 2008-2011 a urmat și cursurile Facultății de Teologie Penticostală și Didactică din cadrul Universității Aurel Vlaicu Arad; după absolvire fiind ordinat pastor, la data de 31.10.2010, încredințându-i-se un sector de biserici, printre care Biserica Penticostală Maghiară din Crăiești, pe care le-a slujit cu sacrificiu și devotament, practic, până la capătul sănătății și al vieții sale.
Pe plan profesional, ca dovadă a profesionalismului și a seriozității sale a fost promovat Director General la CarbidFox Târnăveni, poziție în care a fost apreciat și prețuit deosebit de mult. Din 2008, a fost director general la S.C. Alma Met Târnăveni lucrând, concomitent, și la S.C. TurboCam din zona Tg. Mureș, ambele firme de prestigiu pe plan internațional. Viața de pocăință a fratelui Sorin s-a reflectat în viața de familie, la locul de muncă și în relațiile interpersonale.

Furtuna suferinței s-a bătut asupra familiei, în oct. 2022 când a contractat o boală nemiloasă. Îndemnul său pentru cei dragi a fost de a sta liniștiți, încrezători în Domnul, care știe ce face! Dumnezeu l-a găsit vrednic pe pastorul Sorin Ignat să-l treacă prin furtuna aceasta știind că necazul și suferința de acum va conduce la o greutate veșnică de slavă.

Au rămas în urmă soția, Irina-Maria și cele trei fiice.

La revedere, în Împărăția lui Dumnezeu!

Leave a reply

Ține-mă minte