Privind la efemeritatea vieții cu o inimă înțeleaptă

Meditație la Psalmul 90

La începutul fiecărui nou an realizăm, din nou, cât de trecători suntem. Sentimentul efemerității a fost prezent la oamenii din totdeauna; deși avea 130 de ani, patriarhul Iacov afirmă înaintea lui Faraon: „Zilele anilor vieții mele au fost puține la număr și rele și n-au atins zilele anilor vieții părinților mei în timpul călătoriei lor!” (Gen. 47:9).

Și Psalmul 90 este, în prima parte a sa, o lamentație pe marginea efemerității vieții. Psalmistul pune în contrast eternitatea lui Dumnezeu (v. 2) cu vremelnicia omului  (v. 5,6). El este pe deplin convins de caracterul trecător al vieții lui, totuși, în v. 12, Îi cere lui Dumnezeu un lucru oarecum neașteptat: „învață-ne să ne numărăm bine zilele” – dar nu pentru că nu înțelege că e trecător (dimpotrivă, e perfect conștient de aceasta), ci pentru că realizează că perspectiva lui, umană, asupra efemerității vieții sale s-ar putea să nu fie numaidecât cea corectă. Iar în lipsa unei perspective divine asupra efemerității sale, omul fie nu realizează cât de fragilă este condiția sa umană (asemenea bogatului căruia i-a rodit țarina, Luca 12:16-21), fie este cuprins de o frică paralizantă de viitor, fie va dori să-și trăiască viața cât mai intens, în plăceri păcătoase (cf. Isaia 22:12,13). De aceea, în v. 12, psalmistul Îi cere lui Dumnezeu să-i dea o inimă înțeleaptă, ca astfel să priceapă așteptarea pe care Dumnezeu o are de la omul trecător. Iar versetele care urmează (v. 13-17) nu mai sunt o plângere deznădăjduită despre efemeritatea vieții, ca primele versete ale psalmului, ci constituie o rugăciune a credinciosului care s-a lăsat învățat de Dumnezeu și a primit o inimă înțeleaptă, cu care vede realitatea vieții într-o nouă perspectivă.

Din experiența psalmistului învățăm că atunci când privim la efemeritatea vieții cu inima înțeleaptă primită de la Dumnezeu, vom înțelege că în toate suntem dependenți de Dumnezeu și de harul Său (v. 13). Rugăciunea psalmistului – „întoarce-Te Doamne! Până când zăbovești?” – arată că, prin el însuși, el nu poate realiza nimic. De aceea are nevoie de intervenția divină – de o intervenție imediată. Iar cererea: „Ai milă de robii Tăi” ne arată că psalmistul înțelege că trăiește prin mila, prin harul lui Dumnezeu.

Poate ne propunem ca în noul an să facem mai mult în zona spirituală: să citim regulat din Cuvânt; să ne rugăm mai mult; să postim mai des; să ne implicăm într-o slujire în biserică. Dar să nu uităm că nimic din ce putem face nu ne califică înaintea lui Dumnezeu; să nu uităm că trăim prin har. Înțelegând acest lucru, să ne odihnim în Hristos, iar în lucrurile pe care ni le propunem pentru noul an, să zicem ca psalmistul: „Doamne, ai milă de robii Tăi” – dă-ne harul Tău, pentru că rămânem dependenți de Tine în toate!

Apoi, când privim la efemeritatea vieții cu inima înțeleaptă primită de la Dumnezeu, vom ști să prețuim fiecare zi, fiecare nouă oportunitate primită de la Dumnezeu (v. 14a). În prima parte a psalmului, psalmistul își număra anii (v. 10) și deplânge faptul că aceștia trec iute, ca în zbor. Acum, el privește la „fiecare dimineață” în parte și pentru fiecare se roagă să fie umplută de prezența lui Dumnezeu.

Când privim la efemeritatea vieții, la cât de puțini ani ne-au mai rămas, e posibil să pierdem din vedere că ni s-a dat ziua de azi, pe care trebuie să o trăim cu folos. Deși vom face planuri „cu bătaie mai lungă”, să fim recunoscători pentru fiecare nouă zi și pentru bunătățile și îndurările lui Dumnezeu, care se înnoiesc în fiecare dimineață (Plângeri 3:22-23). Iar înțelegând valoarea fiecărei zile primite de la Dumnezeu, să „răscumpărăm vremea, căci zilele sunt rele” (Ef. 5:16).

În al treilea rând, când privim la efemeritatea vieții cu inima înțeleaptă primită de la Dumnezeu, ne vom căuta fericirea în Dumnezeu (v. 14). La început de an ne urăm un an nou fericit – dar ce înseamnă pentru noi fericirea? Lipsa greutăților? Mai multă sănătate? Prosperitate? Reușite pe toate planurile? Pentru psalmist, fericirea e ancorată în Dumnezeu: el cere „bunătatea lui Dumnezeu”, în fiecare zi a vieții lui, iar rezultatul este acesta: „și toată viața noastră ne vom bucura și ne vom veseli”.

Dorința lui ne amintește de declarația lui Asaf, din Psalmul 73:28; la început, el îi invidiază pe cei răi, cărora le merge bine în viață – contrar așteptărilor din vechiul legământ, ca oamenii drepți să prospere, iar cei răi să fie pedepsiți de Dumnezeu. Dar după ce, în închinare, Dumnezeu îi schimbă perspectiva (v. 17), el înțelege diferit fericirea: ea nu mai înseamnă să fie prosper, din punct de vedere material (v. 12); nici să nu fie tulburat de vreo greutate (v. 4); nici să fie sănătos și scutit de suferință (v. 5). Acum, privind fericirea cu o inimă înțeleaptă, el declară: „Cât pentru mine, fericirea mea e să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.” (v. 28) La această fericire ne cheamă Dumnezeu și pe noi; este o fericire sigură și netrecătoare, pentru că e ancorată în Dumnezeul cel veșnic.

Nu în ultimul rând, când privim la efemeritatea vieții cu inima înțeleaptă primită de la Dumnezeu, vom fi interesați de planul lui Dumnezeu – și vom dori să fim parte a acestui plan (v. 16). Psalmistul vrea să cunoască „lucrarea lui Dumnezeu”, planul pe care El îl desfășoară în lume. Dar aceasta nu trădează o simplă curiozitate personală; el vrea să fie parte a acestui plan, alături de ceilalți credincioși („să li se arate robilor Tăi”), iar urmarea cunoașterii lucrării divine să fie proslăvirea lui Dumnezeu și în generațiile ce vin: „și [să se arate] slava Ta, fiilor lor.”

Când ne pregătim să facem planuri pentru noul an, să nu scăpăm din vedere faptul că noi înșine suntem parte a unui plan pe care Dumnezeu îl are pentru lume. Să dorim să-l cunoaștem mai bine și să ne implicăm activ în împlinirea chemării pe care ne-a făcut-o Dumnezeu. La nivel personal, putem să ne evaluăm viața și să descoperim chemarea pe care ne-a făcut-o Dumnezeu, precum și darurile pe care El ni le-a dat pentru zidirea Bisericii Lui – inclusiv darurile naturale, care, puse la dispoziția Duhului Sfânt și împuternicite de El, devin darurile Lui pentru Biserică. Totodată, să ne rugăm pentru daruri supranaturale, cu care să contribuim la realizarea planului lui Dumnezeu în lumea noastră. La nivel comunitar, să ne amintim misiunea perenă a Bisericii: glorificarea lui Dumnezeu prin aducerea oamenilor într-o relație personală și profundă cu Domnul Isus Hristos. Iar după ce am înțeles misiunea noastră, să ne rugăm pentru curaj, putere și înțelepciune să o ducem la îndeplinire. Să cerem călăuzirea lui Dumnezeu în conturarea strategiilor de lucrare. Să rămânem focalizați asupra misiunii și să nu ne lăsăm distrași de alte lucruri care poate sunt bune, dar care ne împiedică să ne atingem obiectivele spirituale.

Ultimul verset al psalmului ne poate părea mult prea îndrăzneț; aici, psalmistul Îi înaintează Domnului o cerere repetată: „Și întărește lucrarea mâinilor noastre. Da, întărește lucrarea mâinilor noastre”. Știm că Dumnezeu este suveran, că trebuie să ne aliniem planurile noastre la planurile Lui și că în tot ce ne propunem trebuie să zicem, în final: „facă-se voia Ta!” Însă adesea nu suntem prea siguri că I-am înțeles bine planul și că ne-am calibrat planurile și lucrarea noastră la voia Lui. De acea cu greu am putea să cerem, asemenea psalmistului, ca Dumnezeu să întărească lucrarea mâinilor noastre. Totuși, când rămânem în har, când ne vom găsi toată fericirea și împlinirea în Dumnezeu și când vom dori să-I cunoaștem planul și să facem parte din el, vom putea să să-I cerem și noi, cu îndrăzneală și convingere lui Dumnezeu: „Și întărește lucrarea mâinilor noastre!” Vom avea siguranță că suntem în voia Lui și vom aborda cu îndrăzneală și curaj lucrarea la care El ne-a chemat.

La începutul fiecărui an realizăm încă o dată cât de trecători suntem. Toți oamenii se confruntă cu această realitate; unii fără nădejde, alții cu nepăsare. Însă noi, credincioșii, avem harul de a fi învățați de Dumnezeu și de a primi o inimă înțeleaptă, cu care să ne raportăm corect la propria vremelnicie. Astfel, înțelegem că în toate suntem dependenți de Dumnezeu și de harul Său; putem să prețuim fiecare zi, fiecare nouă oportunitate primită de la Dumnezeu; ne căutăm fericirea în El și devenim interesați de planul Său, dorind cu ardoare să fim parte a acestui plan.

Dumnezeu să întărească în noi această perspectivă asupra vremelniciei noastre; să răscumpărăm vremea și să așteptăm, plini de credință, revenirea lui Hristos – atunci când moartea va fi înghițită de viață, când trupurile noastre muritoare se vor îmbrăca în nemurire și când vremelnicia noastră va fi uitată, pentru că vom trăi veșnic cu Domnul și Mântuitorul nostru.