Revista Cuvântul Adevărului se înnoiește, dar își continuă misiunea
Revista Cuvântul Adevărului a împlinit anul acesta 94 de ani de la prima sa apariție, în 1929. Din dorința de a dobândi un statut legal, și pentru a se putea organiza și dezvolta în pace, conducătorii tinerei mișcări penticostale au făcut mai multe demersuri pentru autorizare, în anii `20. După ce au fost refuzați de câteva ori, au decis să facă o nouă încercare, dar de data aceasta sub un nume nou, cu reprezentanți noi, dintr‑o zonă nouă a țării. Astfel, în 22 februarie 1928, are loc la Brăila întrunirea de constituire a Bisericii lui Dumnezeu Apostolice. Cu acea ocazie, liderii prezenți, printre care și Gheorghe Bradin, au decis înființarea primei reviste penticostale, intitulată Glasul Adevărului, iar ca redactor a fost desemnat Ioan Bododea.
Era un demers îndrăzneț pentru o mișcare penticostală care încă nu ieșise din cuptorul persecuției. În acele vremuri grele, ideea unei publicații periodice, susținute integral prin abonamente, era aproape o utopie. Biserica lucra în ilegalitate, cele mai multe adunări erau grupate în câteva zone ale țării, resursele erau foarte puține, iar credincioșii capabili să publice o revistă erau foarte puțini.
Privind în urmă, trebuie să le recunoaștem înaintașilor viziunea și abilitatea de a lansa un instrument de difuzare a mesajului Cincizecimii și de consolidare a bisericilor penticostale interbelice. La un preț inițial de 80 de lei, cu un tiraj surprinzător de mare (1400 exemplare), revista devine un mijloc de comunicare foarte eficient. În scurtă vreme, revista devine o voce care poartă mesajul penticostal în toate zonele țării, precum și în diaspora americană. Pe paginile revistei se regăsesc articole despre botezurile cu Duhul Sfânt, știri din diverse zone ale țării și chiar din străinătate, articole de învățătură și mărturii, precum și informații despre prigoana care a fost dezlănțuită de autorități împotriva penticostalilor. Aceste articole se constituie astăzi într‑o resursă valoroasă pentru istoricii și teologii care studiază izvoarele primare ale penticostalismului românesc.
De‑a lungul existenței sale, revista a trecut prin multe transformări. Chiar după primele două numere, tipărite la Brăila, a fost necesară schimbarea numelui revistei din Glasul Adevărului în Cuvântul Adevărului, fiindcă s‑a descoperit că mai exista o revistă cu același nume. În anul 1932, pe fondul unor tensiuni interne, Bradin a decis mutarea redacției la Arad. Nemulțumit, redactorul de la Brăila, Ioan Bododea, a început să publice o altă revistă, Credința apostolică, pe care a tipărit‑o inițial la Burdujeni, iar din anul următor la București. Și Cuvântul Adevărului se mută în capitală în 1936, devenind treptat cel mai important reper publicistic în mișcarea penticostală din România. Au urmat perioade când revista a fost interzisă din pricina ostilității guvernelor interbelice. Mai târziu, în comunism, revista a fost supusă mai multor constrângeri: tirajul a fost redus drastic, încât a devenit insuficient pentru nevoile bisericii, iar mesajul teologic a fost știrbit de ingerințele cenzurii și de presiuni propagandistice. După Revoluție, Cuvântul Adevărului a cunoscut o creștere masivă a tirajului în primii ani ai epocii de tranziție. Din nefericire, presa tipărită a cunoscut un declin în toată lumea, odată cu ascensiunea internetului, care a devenit cea mai importantă sursă de informare pentru public, iar noul context nu a ocolit nici publicațiile religioase. Totuși, presa tipărită rămâne un reper important în ciuda previziunilor care anunțau chiar dispariția tiparului cu două decenii în urmă.
Conștientă de faptul că în ultima vreme Cuvântul Adevărului s‑a aflat într‑un con de umbră, conducerea Cultului Creștin Penticostal a demarat un proces amplu de înnoire a revistei. Prezentul număr, cu o grafică și cu o structură semnificativ diferite de cele anterioare, reflectă acest proces de relansare a revistei într‑o formulă vizuală nouă. Deși actualizarea formei era necesară, viziunea și valorile revistei rămân neschimbate.
Angajamentul noului comitet redacțional, o echipă care cuprinde peste 20 de slujitori din diverse zone ale țării, este că revista va rămâne în primul rând un mijloc de comunicare pentru bisericile penticostale, pentru împărtășirea știrilor și a fotografiilor despre lucrarea Duhului Sfânt în țara noastră și în comunitățile penticostale din diaspora. În al doilea rând, revista va fi o sursă de inspirație pentru slujirea noastră în societate, motiv pentru care vom publica în fiecare număr articole despre creștinii penticostali care sunt martori ai lui Hristos în afara zidurilor bisericii.
Schimbarea la față a revistei trebuie să țină cont de instrumentele de comunicare moderne și să le utilizeze în mod adecvat, iar pentru aceasta veți observa că în fiecare număr le vom oferi cititorilor posibilitatea de a explora suplimentar subiectele parcurse printr‑o trimitere la linkuri externe, texte suplimentare, mesaje audio sau video. Construim, așadar, pe frumoasa și îndrăzneața inițiativă a înaintașilor noștri, adaptând‑o la mijloacele comunicaționale contemporane. Toate acestea le facem cu rugăciunea ca mesajul revistei să ducă mai departe, generațiilor viitoare, mesajul Cincizecimii și să‑i unească și mai strâns pe credincioșii români penticostali de pretutindeni.
Este o Revistă pe care o citesc cu drag dat fiind ca în ultimii 8 ani am fost și plecat pentru perioade scurte doua .trei luni de regulă în afara țării la lucru am întrerupt abonarea și as dorii de acum când se mai fac abonamente să pot și eu sa ma reabonez la această revistă a Cultului nostru Penticostal .