Rugăciunea: susținerea nevăzută, dar crucială în evanghelizarea României

0
280

În fiecare an Departamentul de Misiune și Evanghelizare al Cultului Creștin Penticostal pune la dispoziție calendarul de rugăciune pentru APME și AREA. Calendarul de rugăciune este o unealtă pentru dezvoltarea organizată a lucrării de mijlocire în rugăciune pe care biserica lui Dumnezeu este datoare să o practice cu regularitate. Este cel mai indicat ca această acțiune să pornească de la pastorul bisericii, apoi, pe rând cei care conduc timpul de rugăciune în biserica locală să prezinte, în fiecare duminică, motivele de rugăciune din calendarul de rugăciune pentru ziua și săptămâna respectivă. Biserica trebuie încurajată mereu în a lua parte la evanghelizare și la misiunea mondială prin rugăciune. „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile” (Marcu 11:17, Isaia 56:7). Vă invităm să folosiți acest calendar de rugăciune în cadrul programelor de rugăciune ale bisericii, în întâlnirile de casă, în grupe mici de părtășie sau singuri în odăiță. Vă invităm să vă alăturați oștirii de oameni ai rugăciunii în această luptă. Nu toți vom putea merge în lucrarea de misiune, însă toți avem posibilitatea să participăm activ la Marele Seceriș despre care a vorbit Domnul Isus – prin mijlocire în rugăciune. Asemenea lui Ilie putem închide sau deschide cerul, pentru că rugăciunea fierbinte a celui neprihănit are putere mare (Iacov 5:16-18), cu atât mai mult are putere rugăciunea unei armate de oameni ai rugăciunii care au un țel comun. Domnul răspunde rugăciunilor noastre, iar noi vom face astfel o diferență ca luptători în rugăciune.

Comandă un calendar în format fizic: 0747248716 – Adelin D. (secretar executiv AREA)

Descarcă un calendar în format PDF: https://www.apme.ro/calendarul-de-rugaciune-pentru-misiune-2024

„Voi înșivă ne veți ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulți un prilej de mulțumiri lui Dumnezeu pentru noi.” (2 Cor. 1:11)
Mulțumim Domnului pentru această mare lucrare izvorâtă din voința Sa dezvăluită prin porunca Marii Trimiteri: „Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Cine va crede va fi mântuit, iar cine nu va crede va fi osândit.”

(Marcu 16:15-16). În cadrul societății contemporane, lucrarea de misiune s-a extins considerabil și a atins nivele remarcabile.
În prezent, Domnul continuă să cheme oameni în această nobilă lucrare, de o importanță excepțională, dar care nu este lipsită de provocări. Am fost martor la desfășurarea acestei impresionante responsabilități poruncite de Însuși Mântuitorul, având onoarea de a participa direct la activitatea misionară a Bisericii Penticostale „Eben-Ezer” din Castellon, Spania.

Biserica, din bordul căreia fac parte, se implică activ în sprijinirea unor familii dedicate evanghelizării, vestind Evanghelia în regiuni defavorizate din România, precum Oltenia (jud. Vâlcea) și Estul Munteniei (jud. Brăila). Prin experiența directă în aceste zone din vara anilor trecuți, am avut oportunitatea de a înțelege în profunzime această lucrare, participând la slujbe și contribuind la vestirea Evangheliei alături de aceste familii admirabile. Mă încântă să observ că și în prezent, Dumnezeu continuă să cheme oameni din diverse colțuri ale țări sau chiar și pe cei plecați în diaspora în căutarea unei vieți mai bune. Cu toate acestea, Domnul le-a transmis această nobilă chemare de a sluji ca evangheliști, aducând vestea bună a păcii în regiunile unde Evanghelia încă nu a pătruns.

Misiunea de evanghelizare a României necesită sprijinul intens al rugăciunilor credincioșilor de pretutindeni, întrucât nu este deloc simplu să răspândești Evanghelia în locuri neatinse până acum. Împreună cu comunitatea din Biserica Penticostală „Eben-Ezer” din Castellon, Spania, am inițiat un proiect comun de susținere prin rugăciune a acestor familii care și-au dedicat viețile acestei lucrări.

Suntem profund recunoscători Domnului pentru onoarea de a fi parteneri în rugăciune la lucrarea de înființare de noi biserici. Vom continua să stăm înaintea Domnului în mijlocire cu încrederea că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu va întări fiecare persoană implicată în această lucrare, conducându-i să aducă roade abundente spre slava Domnului.

Domunl secerișului să fie lăudat!

Leave a reply

Ține-mă minte