Creștinism fără Hristos

0
16

Mesajul de Paște al unui ateu

În fiecare an, cu ocazia sărbătorilor, liderii politici sau religioși transmit către public o urare. Anul acesta a existat o declarație publică ieșită din comun și intens dezbătută, pentru că autorul ei este cunoscut ca un puternic adversar al credinței în Isus Hristos și al mesajului creștin: Richard Dawkins.

Într-un dialog cu jurnalista Rachel Johnson, sora fostului premier Boris Johnson, faimosul ateu s-a declarat oripilat de faptul că, în Anglia, sărbătoa-rea islamică a Ramadanului a fost celebrată cu mai mult fast decât tradiționala sărbătoare a Paștelui. Într-adevăr, primarul musulman al Londrei a împânzit Oxford Street cu zeci de mii de luminițe pentru a marca începerea Ramadanului.
În acest scurt interviu, Dawkins a afirmat apăsat, de mai multe ori, că el se consideră creștin „din punct de vedere cultural”. De pe această poziție a ținut să amintească faptul că admiră catedralele și tradițiile creștine, colindele și imnurile, și că nu și-ar dori ca acestea să fie înlocuite de islam, pe care l-a reprezentat în termeni categorici. Pus să aleagă între islam și creștinism, Dawkins a afirmat cu candoare: „eu sunt în echipa creștinismului”, subliniind că iubește ethosul creștinismului, pe care l-a descris ca fiind o religie „decentă”.

După câteva decade în care a combătut cu vigoare creștinismul și a înjosit credința într-un Creator suveran prin cărți și conferințe care demascau „amăgirea numită Dumnezeu”, iată că filosoful este pus față în față cu consecințele ideilor pe care le-a susținut. După cum spunea cineva, după ce ani la rândul a dorit să taie pomul, acum are pretenția să stea la umbra sa.

Cunoscând direcția spre care se îndreaptă Marea Britanie după ce a abandonat creștinismul, Dawkins are parte de o șansă rară: să vadă în realitate ce consecințe au ideile sale. Interviul său a redeschis o discuție mai veche: Cum va arăta o țară care abandonează mesajul creștin? Cum ar arăta lumea noastră dacă am îndepărta rădăcinile creștine?

Mesajul transmis de profesorul ateu cu ocazia Paștelui creștin probabil că i-a înduioșat pe unii, care au văzut în aceasta o schimbare de direcție. Din păcate, această interesantă și neașteptată pledoarie pentru păstrarea tradițiilor creștine nu este chiar ceea ce pare. Dawkins nu a reușit să descopere creștinismul biblic, și nici pe Autorul său, ci el tânjește după beneficiile pe care creștinismul le-a adus în lumea noastră.

Lumea de dinainte de Hristos a fost caracterizată de o barbarie și de o cruzime greu de imaginat astăzi. Dawkins nu și-ar dori să trăiască acele vremuri, cum nu și-ar dori nici să facă parte dintr-o societate întemeiată pe Coran și Hadith. Fără să vrea, el recunoaște că Isus Hristos a revoluționat lumea și a creat cea mai bună societate posibilă pe pământul de dinaintea răscumpărării finale și complete a creației. Până când Hristos va reveni din nou, nimicindu-l pe Satan și lucrările sale, credința creștină rămâne singura care poate să transforme omul și să îi țină în frâu natura orientată spre păcat.

Deși Dawkins regretă faptul că creștinismul joacă un rol tot mai scăzut în viața publică și că 6000 de moschei sunt în construcție în Europa, ceea ce-și dorește filosoful sunt beneficiile pe care creștinismul le-a adus, dar nu și pe Hristos. Mulți alții au visat la un creștinism fără Hristos, la o biserică fără slava lui Dumnezeu, la o formă de evlavie, dar fără puterea lui Dumnezeu.
Ceea ce nu a înțeles Dawkins este că creștinismul nu ar fi putut exista fără Hristos. Societatea creștină sau „creștinimsul cultural” de care se agață un filosof speriat că islamul ia avânt în țara sa nu s-ar fi putut edifica fără iubirea aproapelui, fără sacralitatea vieții, fără legământul căsătoriei, fără generozitate, fără răsplătirea răului cu bine și fără atașamentul pentru adevăr pe care creștinismul este întemeiat.

Existența păcatului în natura omenească este un adevăr ușor de constatat, și totuși neglijat de ateism și umanism, care încearcă fără succes să îi dea omului o speranță că se poate schimba prin eforturile proprii. Ateismul va ajunge mereu în același punct, silit să constate că natura omenească este problema, iar „împotriva păcatului nu este lege” care să funcționeze. Cum s-ar putea schimba în bine omul care este produsul evoluției, al luptei în care cel mai puternic supraviețuiește, iar cel mai slab este nimicit?
Secole la rând creștinismul a trecut prin persecuții și greutăți, fără catedrale și sărbători publice. Colindele și catedralele pot dispărea, pentru că nu acestea sunt esența credinței creștine. Creștinism înseamnă Hristos, iar creștinismul este real doar atunci când relația cu Hristos este reală. Lucrarea pe care Hristos a săvârșit-o la Cruce are un scop mult mai profund decât îmbogățirea culturală a omenirii.

Este important să ne amintim mesajul apostolului Pavel adresat bisericii din Corint:
„Dacă numai pentru viața aceasta ne‑am pus nădejdea în Hristos, suntem cei mai de plâns dintre toți oamenii!”
(1 Cor. 15:19 EDCR)

Răscumpărarea pe care credința creștină ne-o promite este dincolo de toate aspirațiile umanismului sau ateismului. Dumnezeu va face toate lucrurile noi. Copiii Săi Îl vor vedea față în față. Transformările produse deja de creștinism în lumea noastră sunt notabile, dar nu sunt nici pe departe comparabile cu viața nouă care se va arăta când Hristos va birui ultimul vrăjmaș și va așeza Împărăția sa cea fără de sfârșit.

Hristos a înviat, și de aceea, și noi vom învia!

Aceasta este esența creștinismului pe care ne rugăm să îl descopere și Richard Dawkins.

Leave a reply

Ține-mă minte