Turneu evanghelistic Speranța

0
483

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (Ioan 3:16)

La nivel naţional, prin Misiunea Speranța organizăm cu harul lui Dumnezeu, Turneul Evanghelistic Anual din România. Turneul de anul acesta este intitulat „IERTARE, IUBIRE, SPERANȚĂ”, convinşi că Dumnezeu îndeamnă omenirea să părăsească starea de păcat și să înceapă o nouă viață, sub îndrumarea Cuvântului Lui, schimbându-și modul de trăire și destinația veșnică.

Anul acesta, Misiunea Speranţa împlinește 30 de ani de activitate misionară. Pentru noi, misiunea a început și continuă în țara noastră. Dorim să împlinim porunca Domnului Isus Hristos, conlucrând strâns cu bisericile creștine din Alianța Evanghelică ce sunt motivate de aceeaşi viziune. Porunca Mântuitorului a fost ,,să mergem în toată lumea şi să facem ucenici din toate neamurile’’ (Matei 28:19).

Oamenii au nevoie să audă despre mântuirea oferită în dar. Încă este un timp de îndurare în care Dumnezeu mai dă o șansă României să se întoarcă cu adevărat la El. Venirea Lui este aproape, iar dorința noastră este să răscumpărăm vremea și să răspândim mai departe Cuvântul lui Dumnezeu. Organizarea turneelor este amplă, implică foarte multe resurse, împotrivirile celui rău sunt mari, dar ne punem toată încrederea în Dumnezeu, care în dragostea Lui, se îngrijrește de toate și ne poartă de grijă în orice vreme. Vă încurajăm să purtați în rugăciune această lucrare, știind că atunci când ne unim și ne sprijinim unii pe alții în acest mod, Domnul lucrează minunat și rezultatele vor fi pe măsură! Dumezeu să binecuvânteze țara noastră și poporul român!

Gabriel Gorcea,
Președinte Misiunea Speranța

Leave a reply

Ține-mă minte