In memoriam Silviu Vaipan

1
593

11 ianuarie 2000 – 17 septembrie 2023

Silviu Vaipan a studiat pentru un an la Institutul Teologic Penticostal din București. A fost interesat îndeosebi de teologie biblică, apologetică, teologie comparată și filozofie, iar, la nivel practic, de implicarea în biserica locală atât prin cântare, cât și prin predicarea Cuvântului. A plecat din lumea noastră spre un tărâm mai bun la vârsta de doar 23 de ani, după cinci luni cumplite în care a luptat cu o leucemie agresivă. A fost al nouălea dintre cei zece copii aipastorului Ghiță Vaipan din Botoșani. Silviu a fost înzestrat de Dumnezeu cu o înțelepciune aparte, fapt care l-a făcut de remarcat și care l-a motivat în„a pune pe hârtie” articole valoroase. Ca un omagiu pentru cel care a fost Silviu Vaipan, redăm câteva fragmente dintr-un articol scris de acesta pentru publicația Syntopic.

Veridicitatea istorică a Noului Testament

INTRODUCERE
Pe parcursul secolului trecut, multe s-au scris despre Hristos şi despre Noul Testament. O perspectivă renumită din prima jumătate a secolului XX a susţinut acumularea treptată, în straturi multiple, a detaliilor despre Hristos – în special cele ce ţin de supranatural. Aceasta a dus la criticarea aspră a veridicităţii Noului Testament, propunându-se un model asemănător folclorului în ce priveşte „dezvoltarea” Evangheliilor şi a istorisirilor despre Hristos.
O întrebare relevantă în acest sens poate fi formulată astfel: este conţinutul textului Noului Testament din prezent acelaşi cu cel din manuscrisele originale?

A. PĂSTRAREA ŞI COPIEREA MANUSCRISELOR
Creştinismul avea la bază o cultură non-literată şi orală, dar care este esenţială pentru a putea înţelege de ce manuscrisele cele mai timpurii, la care nu avem acces, au presupus o transmitere stabilă a mesajului consemnat în ele. Cum afirmă și J. Ed Komoszewski în Reinventing Jesus:
„Perioada dintre Hristos şi scrierea Evangheliilor a fost orice altceva, dar nu una adormită. Evanghelia s-a răspândit, iar relatările despre viaţa şi învăţăturile lui Hristos au fost repetate de sute sau chiar mii de ori de către martori oculari temeinici… Tradiţia orală din spatele Evangheliilor scrise a fost o sursă de informaţie stabilă şi de nădejde.”

B. DIFERENŢE TEXTUALE
E necesar să remarcăm că, în pofida diferenţelor între manuscrise, a faptului că numărul inițial al acestora depăşeşte cu mult numărul manuscriselor de care dispunem și a faptului că niciun manuscris nu este identic cu vreun altul, situaţia Noului Testament nu este deloc îngrijorătoare. Dimpotrivă, diferenţele dintre manuscrise pot fi catalogate în diferite categorii:

diferenţe gramaticale; diferenţe minore, care implică sinonime şi care nu afectează traducerea; diferenţe importante, dar nu viabile şi, în sfârşit, diferenţe importante şi viabile. Mai puţin de 1% dintre acestea fac parte din categoria diferenţelor importante şi viabile. În plus, un element deosebit de relevant este că niciuna dintre aceste discrepanţe nu afectează doctrinele cardinale ale Noului Testament: nicio învătăţură importantă nu depinde de acestea.

C. VECHIMEA MANUSCRISELOR NOULUI TESTAMENT
Din cele peste 5000 de manuscrise ale Noului Testament, cele mai importante aparţin perioadei din jurul anului 350 d. Hr. De asemenea, au fost descoperite porţiuni de manuscrise chiar şi cu 100 sau 200 de ani mai timpurii. Cel mai vechi manuscris parţial care a fost datat în jurul anului 130 d.Hr, numit P52, conţine câteva versete din capitolul 18 al cărţii Ioan şi arată că aceasta era în circulație după 40 de ani de la scrierea sa în zona Egiptului.

D. NOUL TESTAMENT ŞI PĂRINŢII APOSTOLICI
Scrierile părinţilor apostolici demonstrează prin diverse aluzii şi citate că multe cărţi ale Noului Testament erau considerate autoritative în vremea lor şi că circulau în tot Imperiul Roman între anii 96-160 d. Hr. Clement Romanul (35-99 d. Hr.), episcop în Roma, citează din diferite porţiuni ale epistolelor pauline şi ale evangheliilor. Ignaţiu (cca. 35-117 d.Hr.), episcop al Antiohiei, în anul 108 d.Hr, redactează câteva scrisori în timpul drumului său spre martiriu, care includ citate din evanghelii şi din epistolele pauline.

CONCLUZII
Dovezile prezentate mai sus deschid calea pentru formarea unui caz cumulativ convingător în favoarea veridicităţii istorice a Noului Testament.

Notă: Articolul integral poate fi lecturat la adresa https://www.syntopic.ro/veridicitatea-istorica-a-noului-testament/

Leave a reply

Ține-mă minte