„Cine este Apolo? Și cine este Pavel?”

O critică subtilă a vedetismului în biserică (1Cor. 3:5-9)

În articolul din numărul trecut ne-am oprit asupra observațiilor critice pe care le face Apostolul Pavel în primele versete ale cap. 3, care marchează o schimbare de ton importantă. După ce îi descrie pe corinteni ca imaturi și firești („oameni de rând”, nu duhovnicești, cum vor ei să pară), Apostolul se întoarce la problema identificată în prima parte a epistolei (1:12) și alege doar două nume pe care le va folosi în mod repetat în această secțiune. Apostolul începe cu două întrebări retorice („Cine este Apolo? Și cine este Pavel?”) menite să recalibreze perspectiva corintenilor asupra „vedetelor” cu care se asociază două grupări partizane din biserică. Deși întrebările au un rol subversiv, Pavel se include și pe el într-una dintre ele, fiindcă nu are nicio clipă impresia că el este mai special față de ceilalți evangheliști care au trecut prin Corint.

Din răspunsul dat de Apostol înțelegem că „vedetele” care au polarizat prefer ințele credincioșilor au în realitate un statut diferit: Pavel și Apolo (și Petru, al cărui nume nu a fost reluat, dar care trebuie pus la numărătoare) sunt diákonoi care au intermediat întâlnirea corintenilor cu Hristos. În limbaj tehnic paulin, această întâlnire este exprimată cu ajutorul verbului „a crede”. Apostolul nici nu mai simte nevoie să adauge un complement verbului, fiindcă sensul lui „a crede” este clar atât pentru emițător, cât și pentru destinatari. Partea a doua a versetului (lit. „și fiecăruia după cum a dat Domnul”) conține o anumită ambiguitate, fiindcă nu este limpede de la bun început la cine se referă pronumele „fiecăruia”. NT EDCR redă secvența prin „fiecare slujește după cum i-a dat Domnul”. Această interpretare are la bază faptul că firul continuă cu precizarea că: „eu [Pavel] am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească” (3:6). Mai mult, în v. 8 pronumele hékastos este folosit în mod explicit cu referire la Pavel și Apolo („fiecare își va lua răsplata”).

Fiindcă membrii bisericii din Corint au supradimensionat rolul jucat de întemeietorul bisericii și de predicatorii itineranți care au vizitat comunitatea, Pavel le readuce aminte că „nici cel ce sădește, nici cel ce udă nu au vreo importanță”. Apostolul exprimă o idee similară în Gal. 6:15, când prezintă caracterul irelevant al circumciziei („nici circumcizia, nici necircumcizia nu contează…”). Așadar, când credincioșii ajung să atribuie unui lucru sau unei persoane o importanță mai mare decât se cuvine, Apostolul intervine pentru a corecta perspectiva lor greșită.

Tonul polemic al acestei secțiuni ar putea crea impresia că Pavel însuși se află într-o dispută personală cu Apolo. Pentru a evita această impresie, autorul introduce ideea că el și Apolo („cel ce sădește și cel ce udă”) lucrează în unitate („una sunt”), dar că fiecare își va primi răsplata după propria osteneală (3:8). Se af irmă simultan atât unitatea lucrării lor, cât și contribuția individuală specifică fiecăruia. În plus, Pavel atrage atenția asupra faptului că osteneala va fi urmată de răsplătire după judecata finală.

Versetul de la finalul secțiunii („noi suntem lucrători împreună cu Dumnezeu, iar voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu” merită o analiză mai detaliată, deoarece conține o problemă de interpretare, anume secvența theoũ esmen synergoí, lit. „ai lui Dumnezeu suntem colaboratori”. Potrivit celor mai multe traduceri, Pavel afirmă că omul este chemat să colaboreze cu Dumnezeu în lucrarea pe care o face. Acest fapt este adevărat, dar nu aceasta este ideea exprimată de Pavel în acest verset. Până aici, Apostolul a criticat situația creată de cei care transformă numele lucrătorilor (Pavel, Chifa, Apolo) în lozinci care dezbină și învrăjbesc. Luând exemplul său și al lui Apolo, Pavel a arătat că lucrătorii „sunt una”. Altfel spus, Pavel și Apolo sunt synergoí („colaboratori”).

O altă idee de fond a cap. 3 este că toate binecuvântările de care au parte corintenii își au originea în Dumnezeu și că El este „proprietarul” lucrării din biserică. Acest aspect, prezent în 3:9, nu se vede suficient de bine în traducere, dar este foarte vizibil dacă ne uităm în textul grecesc, unde găsim următoarea succesiune de genitive: theoũ synergoí „ai lui Dumnezeu colaboratori”, theoũ geṓrgion „al lui Dumnezeu ogor”, theoũ oikodomḗ „a lui Dumnezeu clădire”. Pentru a pune în evidență intenția paulină, am păstrat inclusiv topica din original, fiindcă ea ne ajută să observăm că termenul „Dumnezeu” este situat la începutul tuturor celor trei secvențe care compun versetul. Prin această evidențiere a substantivului theoũ, Pavel îi invită pe destinatari să nu mai privească la „vedetele” pe care le admiră și le compară în spirit de ceartă, ci să-și îndrepte atenția către Dumnezeu. Versetul este construit simetric: în prima parte Pavel discută statutul lui și al lui Apolo (de „lucrători pentru Dumnezeu”), iar în partea a doua prezintă statutul corintenilor, cu ajutorul a două metafore: „ogor” și „clădire”.

Secțiunea 3:5-9 este importantă fiindcă ne învață câteva adevăruri fundamentale despre Biserică și despre felul în care trebuie să ne raportăm la ea. Tuturor credincioșilor cărora le place să se împăuneze cu nume sonore Pavel le spune că în Împărăția lui Dumnezeu nu este loc pentru vedete care lucrează pe cont propriu, fiindcă lucrarea lui Dumnezeu se face prin colaborare.

În plus, toți cei care lucrează pentru Împărăție sunt diákonoi, adică oameni care lucrează în serviciul altora, nu în interes propriu. Un diákonos al lui Dumnezeu nu se raportează la comunitate ca și când ea ar fi propria lui plantație, ci este conștient că ogorul spiritual pe care îl lucrează este proprietatea lui Dumnezeu. Cei care înțeleg asta știu că munca lor va trece prin proba focului, dar păstrează în permanență nădejdea viitoarei răsplătiri.