Providența lui Dumnezeu față de copiii Săi

0
24

Aveam probabil vreo 9 sau 10 ani când familia noastră a avut parte de o surpriză plăcută, de o minune care ne aducea un ajutor nemaipomenit. Era un colet de vreo 20 de kilograme, sosit din SUA, de la un destinatar complet necunoscut nouă: David Troyer. Coletul era umplut cu grijă, fiecare colț fiind înțesat cu ceva de valoare, greu de procurat în perioada respectivă: ulei, zahăr, făină, cacao, conserve de carne, cafea, ghete „canadiene” și multe altele. Produsele erau valoroase, iar unele aveau o mare căutare, mai ales kilogramul de cafea. Acel pachet îți deschidea în comunism orice uși închise, astfel că multe familii vindeau „cafeaua americană” pe sume de bani care îi ajutau să se descurce binișor.

În luna următoare, istoria s-a repetat. Am primit notificarea, am mers la poșta specială din spatele gării, și de acolo am ridicat coletul. Între timp am aflat că mai multe familii numeroase din oraș primiseră un colet asemănător de la același expeditor misterios din SUA. Era o frământare în oraș în zilele în care soseau pachetele din SUA. Deși funcționarii de la poștă ne abordau cu ostilitate, noi ne bucuram să mergem la depozitul poștei pentru a primi coletul care în acele vremuri conținea resurse foarte valoroase, esențiale pentru familiile numeroase, mai ales în contextul în care alimentele de bază se cumpărau doar cu cartelă.

Dincolo de utilitatea indiscu-tabilă a tuturor alimentelor din colet, credincioșii experimentau de fiecare dată când primeau coletele o nouă împlinire a promisiunii biblice că Dumnezeu le va da celor aleși pâinea „ca prin somn”. Deși lumea știa că „pocăiții se ajută”, mărturia bisericii se întărise cu mult mai mult, acum când peste tot se răspândise vestea că frații din SUA sunt alături de frații din România. Oamenii ne priveau cu invidie, dar și cu o formă de respect. Biserica era vizibilă într-o societate atee. Era vie și funcțională, chiar dacă restricțiile regimului comunist căutau să îi limiteze influența.

Pentru ca această misiune să fie posibilă, Dumnezeu a trebuit să facă mai întâi o minune la nivelul conducerii Partidului Comunist, slăbind vigilența liderilor și făcându-i să nu evalueze corect consecințele asupra politicii sale. Aparatul de represiune supraveghea cu atenție viața bisericii, încerca să blocheze în mod sistematic accesul credincioșilor în funcții de conducere sau bine plătite, împiedica intrarea copiilor la școli bune sau universități, le refuza accesul la o locuință bună și dorea umilirea noastră pe toate planurile. Acum, ceva i-a făcut să accepte ca biserica persecutată să primească ajutor, lună de lună, în cantități impresionante. Cum era posibil așa ceva, când orice import era strict controlat de regimul comunist? Era un mister care avea să se limpezească abia după căderea Cortinei de Fier. David Troyer negocia anual cu guvernul român, obținând, în urma unor plăți în valută, acceptul de a introduce un număr de colete în fiecare an.

Providența divină s-a manifestat în mod neașteptat spre binecuvântarea a mii de familii din România comunistă. Povestea lui Elena Boghian și Silvia Tărnicieru, două surori care suferiseră în anchetele Securității și care au emigrat cu greu în SUA, a fost folosită de Dumnezeu pentru alina durerile multor familii din România. Cele două surori plecate din România au ajuns într-o comunitate de menoniți care se implicase deja în susținerea credincioșilor din România. Acolo era deja Genovieva Sfatcu, o credincioasă din Iași a cărei familie a suferit mult în regimul comunist.
Christian Aid Ministries s-a născut pentru această misiune, de a ajuta biserica persecutată. Principalul fondator, menonitul David Troyer, a reușit după negocieri succesive cu autoritățile comuniste, să obțină permisiunea de a exporta către România cantități impresionante de alimente, în ciuda faptului că politica oficială a regimului comunist era că țara întreagă se bucură de belșug. Cum a reușit acest lucru este greu de spus, dar știm că unul dintre factorii implicați a fost setea lui Ceaușescu de a introduce în țară cât mai multă valută, cu care să poată cumpăra apoi tehnologie și echipamente speciale din Occident. În scurtă vreme, CAM a reușit să identifice, cu ajutorul multor frați de încredere, familiile cele mai sărace care aveau nevoie de ajutor financiar și material. De la lună la lună, numărul celor ajutați creștea, astfel că s-a ajuns la peste 5000 de colete lunar, plus sume mari de valută care erau trimise prin vestitele „shopuri”, magazine de la care se puteau achiziționa cu valută obiecte care nu se găseau nicăieri în rețeaua de magazine de stat: casetofoane și magnetofoane, televizoare color, haine de firmă, Coca Cola etc.

De îndată ce granițele României s-au deschis, în țară au venit multe dintre organizațiile care ajutaseră biserica în perioada comunistă. Printre ei, au venit și „frații menoniți”. Erau diferiți de toți ceilalți prin muzica, portul și exemplul lor. Am avut ocazia să îl întâlnesc și pe fratele David Troyer. Nu semăna deloc cu imaginea pe care mi-o formasem despre cel care ajutase mii de familii. Am întâlnit un om care nu căuta să iasă în evidență prin nimic. Am aflat că trăia, asemenea fraților săi, o viață de simplitate și sacrificiu. Menoniții au o etică a muncii exemplară, fiind talentați, pricepuți la investiții și capabili să acumuleze în mod cinstit averi impresionante. Dar scopul lor în viață nu este acumularea de averi. Dimpotrivă, ținta lor este să păstreze pentru ei ceea ce este strict necesar, iar restul să ajungă la cei aflați în nevoie.

După 1989, CAM și-a extins baza de ajutorare din România, construind un orfelinat, o școală, depozite și birouri.

Mă bucur să le putem prezenta cititorilor acestei reviste câteva informații despre credința și stilul de viață al fraților menoniți. Ei sunt în continuare prezenți în România și în Republica Moldova, desfășurând diverse programe de educație, literatură creștină, distribuție de medicamente și alimente, ajutorarea refugiaților etc.

Leave a reply

Ține-mă minte