Imperativul rodirii în viața credinciosului

0
37

Sfânta Scriptură aseamănă în mai multe pasaje omul cu un pom, iar pomii diferă prin roada pe care o aduc. Există doar două feluri de rod: bun sau rău. Psalmul 1 vorbește despre omul neprihănit care aduce rod bun, acesta își găsește plăcerea în Legea Domnului; v. 3: „El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui.” Această asociere a omului cu un pom o găsim și în Ieremia 17:7-8: „Binecuvântat  să fie omul care se încrede în Domnul și a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-și întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, și frunzișul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme și nu încetează să aducă rod.”

Domnul Isus a folosit această comparație cu privire la ascultătorii Săi, ceea ce ne ajută să reținem câteva învățături cu privire la importanța rodirii. În Luca 13, în Pilda smochinului neroditor, putem observa că smochinul nu a crescut la întâmplare în via stăpânului, ci a fost plantat și îngrijit cu atenție, pentru a rodi. Stăpânul aștepta cu încredere ca smochinul să facă rod, subliniind astfel importanța pregătirii și a responsabilității noastre în a folosi darurile și resursele pe care le primim pentru a aduce roadă în viața noastră și în slujire.

Sădirea în via Stăpânului poate fi înțeleasă prin cuvintele Apostolului Pavel din Coloseni 1:13 sau Efeseni 2:19: „El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui.”

Roada pocăinței

Această „strămutare” sau sădire în via Stăpânului are loc și cu voința noastră. Momentul în care începem să rodim ROADA POCĂINȚEI, este momentul în care:
Recunoaștem starea de păcătoșenie
Regretăm viața trăită fără Dumnezeu
Renunțăm la firea veche: gânduri, vorbe și faptele firii pământești

Numai astfel se schimbă natura pomului, adică dintr-o stare firească suntem schimbați în natura dumnezeiască, adică se produce nașterea din nou, conform cuvântului din 2 Petru 1:3-4 „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.”

Roada Duhului

După nașterea din nou, urmează chemarea biblică la rodire, care este un rezultat direct al lucrării Duhului Sfânt în credincios.
Rodul este al Duhului, dar rodirea are loc prin noi. Mai precis, Duhul este Cel care gravează în mod progresiv caracterul creștin în ființa noastră.
Dragostea, cea care deschide lista celor nouă virtuți (și nu este pusă la voia întâmplării prima), este calea prin care trebuie să îndeplinim toate lucrările creștine. Orice slujire sau sacrificiu fără iubire este lipsit de eficiență.

Bucuria, ca rod al Duhului Sfânt, reprezintă acea atitudine plină de mulțumire și satisfacție îndreptată spre Dumnezeu de către cel în care lucrează Duhul Sfânt.
Pacea este darul lui Dumnezeu care domnește în inima celui mântuit.

Îndelunga răbdare reprezintă capacitatea credinciosului, prin Duhul Sfânt, de a răbda suferințele, prigonirile și necazurile până la sfârșit.
Prin bunătate și facere de bine, putem să vedem două trăsături esențiale care trebuie să guverneze relațiile dintre oameni.
Credincioșia este înzestrarea de la Duhul Sfânt conferită inimii credinciosului prin care este capacitat de a rămâne fidel atât față de Dumnezeu, cât și față de ceilalți credincioși, până la sfârșit.
Blândețea este opera Duhului Sfânt prin care credinciosul trăiește în smerenie asemenea Domnului Isus.
Înfrânarea poftelor este o încununare peste celelalte virtuți care alcătuiesc roada Duhului Sfânt, un ajutor oferit credinciosului de a fi stăpân pe sine.

Dacă există această roadă în noi, beneficiem de plinătatea Duhului Sfânt, trăind prin Duhul, urcând la o nouă treaptă de rodire și anume:

Roada neprihănirii

Această roadă se regăsește doar în inimile oamenilor consacrați Domnului, cum a fost Noe (Evrei 11:7) sau Iov (1:1) și în viața tuturor celor care trăiesc după voia Lui. Profetul Isaia scrie în capitolul 32:17: „Lucrarea neprihănirii va fi pacea; roada neprihănirii: odihna și liniștea pe vecie.” De aici reiese că cei care lucrează în neprihănire, adică trăiesc în voia lui Dumnezeu având pacea Lui stăpână în inima lor, rodesc, mai întâi odihna. Acea odihnă pe care o găsim în Domnul, conform Evrei 4:1-11. Apoi, un alt rezultat al trăirii în neprihănire este  liniștea pe vecie.  Într-o lume atât de tulburată, a fi liniștit este ceva atât de prețios. Așa cum Domnul a promis poporului Israel, când era urmărit de armata lui Faraon: ,,Domnul se va lupta pentru voi, dar voi stați liniștiți” Exodul 14:14.

Omul care trăiește neprihănirea, continuă sa rodească:

Roada luminii

Acesta este standardul pe care Domnul Isus îl pretinde de la ucenicii Săi în Matei 5:14: „Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.“ „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Ioan 8:12). Domnul Isus știa că trebuie să plece și că ucenicii vor rămâne ambasadorii Lui pe pământ, lumini care să strălucească pentru El.

Deși deținem o cantitate considerabilă de informații și cunoștințe, avem nevoie de puterea Duhului Sfânt pentru a trăi practic în viața noastră ceea ce cunoaștem. Acest lucru poate fi verificat prin roada ce o avem. În Efeseni 5:9 citim: „Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr.” Aceste trei virtuți nu trebuie sa le disociem, ci să rămână împreună. Roada luminii se descoperă tocmai prin aceste trei:

Bunătate – buni, asemenea Domnului Isus, însă nu mai buni decât Dumnezeu, pentru că El este bun, dar și drept. Neprihănire – adică fără păcat – ca Domnul nostru Isus Hristos.
Adevăr – însă nu adevărul nostru, ci Cuvântul, care este Hristos, pentru că El a spus: ,,Eu sunt calea, adevărul și viața.”
Roada luminii trebuie să se regăsească în orice om care a fost născut din nou, care a fost botezat cu Duhul Sfânt, care trăiește o viață de neprihănire și sfințenie, iar prioritatea sa este Împărăția Cerurilor. În Efeseni 5:10-12, apostolul Pavel continuă și ne prezintă partea practică, adică ce trebuie să facem ca să fim roditori:

„Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului.” Să cerem înțelepciune de la Domnul ca în aceste vremuri grele să fim plăcuți Lui, în tot ce facem.
„Nu luați deloc parte la lucrările  neroditoare ale întunericului.” 2 Corinteni 6:14 „Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?”
„Ba încă mai degrabă osândiți-le.” Nu suntem chemați să osândim pe nimeni, însă suntem datori să osândim răul. Cu înțelepciunea pe care ne-a dat-o Domnul să putem deosebi binele de rău, să avem puterea să nu spunem răului bine și nici binelui rău. „Urâți răul cei ce iubiți pe Domnul.” (Psalmul 97:10).

„Căci e rușine numai să spunem ce fac ei în ascuns.” Cei care trăiesc în păcat încă mai încearcă să se ascundă, dar adesea faptele lor sunt date la iveală. În ultima vreme observăm că unii nu mai manifestă această rușine, ci trâmbițează în mod public lucrurile rușinoase ale întunericului.

Roada ne face să avem credibilitate în ceea ce spunem, astfel că trăirea noastră trebuie să-L reprezinte pe Domnul Isus Hristos. Dacă cumva am ațipit, este timpul să ne trezim, deoarece Stăpânul vine în curând. Oare va găsi El roadă în pomul meu sau în pomul tău când va veni? Dacă cumva securea a fost înfiptă la rădăcină, este doar un avertisment prin care înțelegem că trebuie să rodim și mai mult. Să nu ne mulțumim având impresia că am rodit suficient, ci să ne rugăm Vierului, care este Domnul Isus, să rămânem în El, să ne curețe, ca să aducem și mai multă roadă: Ioan 15:5 „Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.” În același capitol 15, la versetul 8, ni se spune că dacă aducem mult rod, Tatăl nostru Dumnezeu este proslăvit, iar noi rămânem slujitorii Lui.

„Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze; și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă Îmi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti.” (Ioan 12:26)
Nu există mai mare răsplată pentru cineva decât să fie cinstit de Dumnezeu. Așadar, bunul Dumnezeu să ne ajute să rodim roada pocăinței, roada Duhului Sfânt, roada neprihănirii și roada luminii. Iar când va reveni Stăpânul, vom fi răsplătiți pe deplin, în Sfânta Lui Împărăție.

Leave a reply

Ține-mă minte