Liderul și singurătatea

Oare e posibil ca liderul, persoana aparent cea mai înconjurată de oameni, cea mai în mijlocul mulțimii, să fie și una dintre cele mai singure persoane?

Pare surprinzător, dar este un scenariu cât se poate de adevărat. Dacă te-ai întâlnit cu singurătatea și nu știi cum ar trebui să o abordezi, te invit în călătoria dintre Carmel și Horeb sau pe vârful Sinai sau în grădina Ghetsimani.

De fapt, orice om aflat în rol de conducere, de la președintele de țară până la antreprenorul de succes trăiește pe pielea lui această realitate. Să fie oare pastorul sau liderul creștin scutit de această zonă crepusculară a conducerii? Nicidecum. Cu toate că se vorbește extrem de puțin despre acest fapt, liderul nu are cum să nu remarce doza semnificativă de singurătate care îi dă târcoale în mod sistematic. Se spune că a încerca să fii lider – dar fără să experimentezi singurătatea – e ca și cum ai decide să te bucuri de curent sau apă, fără să îți plătești facturile. Pur și simplu nu e realist.

Cum ar trebui să ne poziționăm în fața singurătății pentru a ne asigura că trecem prin experiența conducerii teferi și nevătămați? În sfera conducerii spirituale observ două abordări:

1. Să înfrunți singurătatea.

Aș putea împrumuta cuvintele lui Dumnezeu folosite în spațiul edenic: „Nu este bine ca omul să fie singur” și să fac din ele cauza luptei mele împotriva singurătății din conducere. Aș fi tentat să mă întreb: „Cum să nu o înfrunt, de vreme ce ea nu face parte din scenariul lui Dumnezeu pentru dezvoltarea mea?” Și totuși, oare singurătatea este pur și simplu un dușman de care trebuie să fug, alegând baia de mulțime?

Izolarea face parte din suita de strategii ale diavolului pentru a mă aduce în zona vulnerabilității spirituale, dar nu pot nega nici că marii oameni ai lui Dumnezeu au fost oameni care au petrecut multă vreme în singurătate, cu mari beneficii spirituale.

2. Să transformi singurătatea în aliat.

A doua opțiune care ne stă la îndemână, și care este de fapt o continuare a concluziei din primul punct, este să descoperim ce binecuvântări mari putem căpăta printr-o bună utilizare a singurătății. Oamenii mari ai Bibliei, de la Moise la Isus, au fost persoane îndeletnicite cu retragerea, obișnuite cu singurătatea. Muntele, pustia, închisoarea, odăița sau alte locuri au constituit pentru oamenii lui Dumnezeu perimetrul singurătății în conducere. Acolo au găsit cadrul de reconectare cu sine și, mai presus de toate, cu El.

De aceea este importantă distincția dintre singurătate și izolare. Dacă cele două s-ar suprapune complet atunci am fi îndreptățiți să spunem că singurătatea este unul dintre pericolele cele mai mari în conducere. Chiar dacă izolarea este arma favorită a prădătorului de suflete, singurătatea poate fi adesea modalitatea de reconectare la sursa de energie.

Putem creiona această distincție din câteva perspective:

1. Din punct de vedere relațional, izolarea se manifestă prin întreruperea legăturilor cu rețeaua care mă asistă în creșterea mea. Pe de altă parte, solitudinea poate fi descrisă ca o ieșire temporară din freamătul relațional de dragul conectării cu Domnul și redescoperirii de sine. Dacă izolarea de ceilalți mă transformă în pradă sigură pentru Ispititor, finalitatea solitudinii administrate înțelept va aduce un suflu nou în reconectarea cu ceilalți. Când liderul se izolează de grupul pe care îl conduce, încetează de drept să le mai fie lider. Când se izolează de cei care îl pot ajuta să crească, se aruncă singur pe toboganul irelevanței.
2. Din punct de vedere intențional, izolarea (intențională sau nu) mă afectează negativ. Scăderea vigilenței spirituale mă poate îndepărta de relațiile care îmi fac bine, răpindu-mi dorința sau motivația de a le întreține. Un lider poate ajunge în acest punct dacă este neatent la importanța unui stil de viață sănătos. Solitudinea, pe de altă parte, are nevoie de intenție pentru a oferi efectele sale cele mai benefice sufletului. Acestea pot apărea aleatoriu și în momente de solitudine neplanificată, dar scenariul de dorit este cel al dezvoltării unui stil de viață care să includă solitudinea în suita de discipline spirituale.
3. Dacă privim distincția din perspectiva dinamicii în conducere vom observa că izolarea poate apărea ca reacție la oameni și situații care produc disconfort. Raportat la același scenariu ostil, solitudinea înseamnă retragerea în vederea recalibrării motivațiilor și a reîncărcării bateriilor sufletești. Cazul lui Ilie între Carmel și Horeb este o imagine biblică dintre cele mai elocvente care ilustrează diferența dintre izolare și solitudine, dar și dibăcia lui Dumnezeu de a transforma negura izolării în vehicul pentru o solitudine izbăvitoare.

În concluzie, dacă izolarea mă vulnerabilizează, solitudinea mă fortifică spiritual – atâta timp cât recunosc și sunt mereu atent la deosebirea dintre cele două.