Creștinul în cetate

Reportaj cu Primarul Daniel Răducanu din Comuna Baru
0
886

Care a fost parcursul spiritual al omului lui Dumnezeu, Daniel Răducanu?

Mă numesc Daniel Răducanu. M‑am născut la 12.08.1967 într‑o familie de oameni credincioși, fiind cel mai mic dintre cei patru băieți. Am crescut într‑o biserică în care eram singurul copil între puținii oameni bătrâni. Știu ce înseamnă să fii strigat,,pocăitul” sau să fii ridicat în picioare la școală pentru credința în Dumnezeu. A trebuit să decid destul de repede dacă merg pe mâna părinților sau a sistemului comunist. Am avut părinți înțelepți care m‑au educat pentru slujire, dar mai ales m‑au lăsat să‑L văd pe Dumnezeu în casa lor.
Revoluția m‑a prins în armată, am lucrat cu copiii străzii în canalele din Gara de Nord din București și nu numai, apoi prin 1997 m‑am întors acasă.
Am cumpărat și deschis, prin credință, o Casă pentru copii de tip familial, în urma unei descoperiri primite într‑o dimineață pe când citeam Psalmul 68. Apoi am deschis un Centru de zi pentru copiii aflați în dificultate din localitatea noastră, în care, printre alte obiective, era evitarea abandonului școlar și al familiei.
M‑am simțit chemat de tânăr să proclam Evanghelia și prin predicare, între anii 2014 – 2022 slujind și în calitate de conducător al Bisericii Penticostale Betel, Baru. Susțin împreună cu familia mea și cu alți credincioși cauza orfanului, a văduvei, a săracului și a străinului în zona în care ne‑a așezat Dumnezeu și nu numai. Sunt implicat în slujirea națională sub umbrela AREA, în Târgu Cărbunești. De asemenea, fac parte dintr‑o echipă care merge lunar în Penitenciarul din Bârcea Mare, Deva. Din 2019 slujim într‑un orășel Crasnohorivca, lângă Donețk aproape de linia de război. Din 2019 slujim în Africa, unde am „adoptat” un sat, satul Lumara, districtul Arua, Uganda, la 8 km de Congo.
Din 2004 sunt primarul comunei Baru, Hunedoara. Pe tot parcursul meu spiritual am beneficiat de două perioade de zdrobire, de modelare a caracterului meu, fiecare perioadă a câte șase ani. Știu bine încotro alerg, caut să trăiesc pentru cea mai importantă zi din viața mea, ziua în care mă întâlnesc cu Dumnezeu. Îmi pun nădejdea că acea zi va ieși bine, prin harul lui Dumnezeu, că dacă nu, toată activitatea despre care vorbim aici va fi în zadar. Sunt un om fericit, care se trezește cu bucurie în fiecare dimineață, pentru că am învățat demult că Îl slujesc pe Dumnezeu în măsura în care îi slujesc pe semenii mei.

Cum ați ajuns să vă implicați în „viața cetății”?

În viața cetății m‑am implicat într‑o primă etapă prin casa de tip familial, Casa Speranței, fiind prima casă pentru copiii abandonați și orfani din zonă. Apoi m‑am implicat prin Centrul de zi Speranța, un centru adresat copiilor din comunitatea noastră cu risc de abandon școlar. Între anii 2000-2004 am fost consilier local, iar din anul 2004 până în prezent sunt primarul comunei Baru, Hunedoara. Implicarea în viața cetății prin administrația publică a avut la bază două motivații: în primul rând, frustrarea faptului că eram deseori mințit de către primar vizavi de proiectele sociale pe care le derulam și în al doilea rând, călăuzirea din partea lui Dumnezeu să candidez pentru postul de primar. Menționez că a fost o călăuzire cu elemente măsurabile și verificabile, pentru a mă asigura că nu am interpretat greșit sau că nu am aplicat anumite mesaje profetice acolo unde mi‑ar fi convenit mie mai mult.

La peste treizeci de ani de la căderea comunismului, creștinii penticostali încă sunt priviți cu suspiciune, numiți sectanți, discriminați și chiar calomniați în diverse moduri. În aceste condiții, poate un primar penticostal să colaboreze cu oamenii de celelalte credințe și să slujească în mod echitabil comunitatea?

Desigur, în contextul nostru întrebarea aceasta are logică. Când am candidat pentru funcția de primar au apărut două probleme. Pe de o parte, oamenii din comună spuneau că sunt un băiat bun, dar că am un handicap… sunt pocăit. Unii preoți au avut atitudini neinspirate, spunând în dreapta și în stânga, câteodată și la slujbă: „Să nu îl votați pe eretic…” De altă parte, frații din biserică spuneau că nu pot fi și pocăit și primar, unii slujitori chiar plecând în ziua alegerilor din localitate, în,,misiune”, ca să nu fie obligați să facă „un compromis”. Însă faptul că în anul 2004 am câștigat din primul tur alegerile locale i‑a bulversat pe cei mai mulți. În timp ce unii se întrebau de unde atâția pocăiți, tatăl meu era liniștit, fiindcă el avea „lâna” lui, ca semnele puse de Ghedeon. Administrând relațiile și resursele cu înțelepciunea primită de la Dumnezeu, am creat în comunitatea noastră un nou mod de a face administrație locală. Am început să investesc resursele în folosul oamenilor, iar astăzi locașurile de cult, de cultură, educație, sănătate și sport asigură condiții mai mult decât decente. În cei peste 18 ani de administrație, Dumnezeu a binecuvântat lucrul mâinilor noastre, făcând din comuna Baru un reper, cel puțin pentru Țara Hațegului. Da, un primar poate și este onorat să slujească mai mult decât echitabil comunitatea, în special oamenii din celelalte confesiuni, și de asemenea are onoarea să colaboreze administrativ cu toate celelalte confesiuni.

Deviza societății contemporane este că nu este oportună manifestarea credinței în spațiul public, ci aceasta trebuie păstrată în privat. Ce rol are credința în activitatea pe care o desfășurați?

Un primar care își petrece cea mai mare parte din timp cu oamenii nu‑și poate păstra credința în secret. Cred că suntem chemați să ne manifestăm credința în orice context, viața publică fiind clădită pe principiile și valorile din viața privată. Desigur că respect convingerile celorlalți, dar acolo unde întâlnesc comportamente nocive și păguboase, și contextul îmi permite, îndrăznesc să‑mi prezint opinia, argumentat și respectuos. Dar cred că pentru o persoană cu vizibilitate cum este primarul, cea mai oportună manifestare a credinței în spațiul public sunt faptele și acțiunile sale.

Cum evităm cealaltă extremă, a acelora care merg la biserică sau fac donații cu presa alături de ei? Care sunt limitele decenței?

Cred că aici este vorba mai întâi de educație civică și apoi de educație spirituală. Oamenii a căror viețuire este fără valoare își făuresc destinul doar pe baza imaginii, a impresiei pe care o lasă în rândul publicului. Oamenii a căror trăiri se bazează pe principii și valori biblice, simt că atunci când își trâmbițează faptele, își diluează trăirea. Desigur că trebuie să evităm cu înțelepciune extremele.

Pentru că suntem o revistă penticostală, am dori să știm dacă darurile Duhului Sfânt s‑au manifestat și au influențat activitatea dumneavoastră în administrația locală.

Sunt fericit că Dumnezeu a rânduit în biserică daruri, slujbe și lucrări și că m‑a așezat și pe mine în biserică. Toată activitatea mea publică este influențată de lucrarea Duhului Sfânt. Au fost momente cheie în care Dumnezeu mi‑a vorbit prin profeție. Am primit deseori cuvinte despre înțelepciune, alteori am pornit prin credință, pe baza unei promisiuni a lui Dumnezeu. Sunt conștient că am primit de la Domnul darul ajutorărilor și darul cârmuirii, fiind ales primar de cinci ori. Cred în darurile Duhului Sfânt, umblu după cele mai bune, dar știu că El dă fiecăruia în parte după cum voiește.

Haideți să ne întoarcem la comunitatea locală pe care o păstoriți. Cum se poate schimba o comună la față într‑un mod atât de remarcabil?

Unul dintre primele cuvintele profetice pe care le‑am primit pentru primărie în urmă cu 19 ani spunea așa: „Acum te chem și la o lucrare pământească, iar pentru aceasta îți voi încinge coapsele inimii și ale minții”. Cred că Dumnezeu, când te cheamă la o slujbă, te echipează corespunzător și îți oferă o nouă dimensiune a lucrurilor. Începi să vezi oportunități acolo unde alții nu le văd, să identifici soluții acolo unde alții au văzut doar obstacole. Ești dispus la muncă mai mult decât alții și începi să iubești oamenii mai mult decât i‑ai iubit înainte. El dă succes inițiativelor și proiectelor în măsura în care recunoști de unde vine biruința. Cred cu tărie și‑n următoarea sintagmă: trăim sub același cer, dar Dumnezeu ne dă orizonturi diferite fiecăruia.

Ce metode de leadership ați implementat în activitatea dumneavoastră? Sunteți mulțumit de atmosfera de lucru care există în primărie?

Cele mai bune principii de leadership sunt în Biblie. Istoria biblică evidențiază lideri de succes și lideri eșuați; oameni care au pornit în Duhul și și‑au dezvoltat relația cu Dumnezeu, și oameni care au pornit în Duhul dar au sfârșit în firea pământească. Una dintre lecțiile pe care le‑am învățat ca primar este să‑mi cer iertare atunci când am greșit, indiferent din ce pătură socială e omul căruia i‑am greșit. Apoi am învățat că, atunci când greșesc față de cineva în public, nu pot să‑mi cer iertare în privat, ci tot în public. O bună metodă de leadership este atunci când un primar este și un bun familist, un bun soț, un bun tată, un bun vecin, un bun prieten și mai ales un om bun față de cei care i‑au greșit. Un bun leadership este să fii tată pentru orfan, sprijin pentru sărac, apărător pentru văduvă, bun cu străinii. Și nu în ultimul rând, am învățat că nu poți să ceri echipei și comunității sacrificiu în vederea dezvoltării mai mult decât ești tu dispus să oferi. Dar vă asigur că încă mai lucrez la abilitatea de a conduce după exemplul lui Isus.

Mulți dintre cei care privesc de pe margine, sunt chiar convinși că un creștin nu poate să dețină o funcție administrativă fără să se compromită.

Într‑adevăr, un creștin care nu este chemat la slujba de primar de către Dumnezeu, se va compromite ușor, pentru că dacă nu este chemat de sus, este mânat de interese personale. În schimb, un creștin care a devenit primar pentru că a fost chemat de către Dumnezeu, nu poate să se compromită. În istorie, când Dumnezeu dorea să binecuvânteze un popor sau o națiune, punea în fruntea lor lideri care se temeau de Dumnezeu. Când Dumnezeu ne cheamă la oaste, ne cheamă pe cheltuiala Sa, pe credincioșia Sa. În urmă cu 19 ani, când am candidat la primărie, mi se spunea că nu poți să fii primar și să nu te compromiți. După aproape 19 ani de primărie pot spune că, prin harul lui Dumnezeu, poți să fii primar, și să fii chiar mai puțin compromis decât orice alt credincios. Pentru că se înseamnă compromisul? Este alunecarea din voia lui Dumnezeu! Or acest risc îi vizează pe toți creștinii, în orice funcție ar deține în societate sau în Trupul lui Hristos. Este nevoie de har și de credincioșie pentru orice slujire.

Ce sfaturi doriți să le oferiți tinerilor credincioși care se gândesc la o carieră politică?

Da, îi sfătuiesc pe tineri să se gândească la o carieră, la o responsabilitate publică. Îi sfătuiesc să intre în politică. Un prim sfat ar fi: multă rugăciune și pași prudenți. Un al doilea sfat: să se îndrepte spre poziții în funcție de profilul pe care îl au și de chemarea pe care le‑o face Dumnezeu. Un al treilea sfat: sunt de preferat pozițiile cheie în care poți face o diferență netă. Este dificil și este greu să lucrezi într‑o echipă politică, în care direcția este dictată pe principii și valori opuse ție. Și nu în ultimul rând: să se asigure că sunt mânați sau motivați de dorința de a sluji, să știe că cel mai mare nu este cel ce stă la masă, ci cel care slujește.

Ce ar trebui să facă Biserica Penticostală în prezent pentru a fi sare și lumină în societate?

Biserica în general, dar și cea penticostală, are tendința de a se limita la slujirea în biserică, iar aceasta are puțin de‑a face cu Marea Trimitere. Căutăm să fim lumină, să fim diferiți doar în biserică, iar acasă cu vecinii, la serviciu cu colegii, la școală cu colegii și cu profesorii, în familia restrânsă sau în familia lărgită, stingem lumina și trăim nepotrivit. O altă greșeală a credincioșilor este că vorbesc foarte mult de diferențele dintre noi și ceilalți și căutăm să le evidențiem, dar nu facem diferența în trăire, mai ales în situații delicate. Apoi, uneori cred că mergem spre aceleași idealuri cu lumea, doar puțin mai moral. Nu mai avem prioritate să propovăduim săracilor Evanghelia, nu ne mai ocupăm de cei cu inima zdrobită, prinșilor de război nu le mai vestim slobozirea, orbilor căpătarea vederii, nu dăm drumul celor apăsați. Câți cunoaștem numele orfanilor sau văduvelor din satul nostru sau din blocul nostru? Pe câți îi avem în agenda noastră telefonică? Biblia spune să mergem și să‑i cercetăm în necazurile lor.

Simțiți susținere sau suspiciune din partea credincioșilor? Sau ambele?

Susținere și suspiciune – ambele, dar în doze diferite. La începutul vieții de primar, multă suspiciune și foarte puțină susținere. Acum cred sau îmi place să cred că mi se oferă foarte multă susținere și mai este pe ici, pe colo puțină suspiciune.

Aveți mentori care vă ajută în dezvoltarea personală sau în  momente critice?

Mentorii mei și pentru viața personală și pentru viața publică sunt din afara spațiului politic, și aș prezenta aici profilul unuia dintre ei. Este în vârstă, are mulți ani, are o vastă experiență de viață în societate și în biserică, este om al rugăciunii, este proroc, și nu mă spune la nimeni. Mă sună frecvent să vadă cum fac față subiectelor pentru care am cerut ajutorul.

Dacă ați putea da timpul înapoi, ce ați face diferit?

Mi‑aș fi dorit să învăț mai devreme să nu‑L mai limitez pe Dumnezeu prin atitudini de genul: „numai atât pot îndrăzni”, „alte soluții nu mai pot fi” sau „doar atât putem să facem”.

Priviți cu optimism sau cu pesimism dezvoltarea României în următoarea perioadă?

Eu sunt un optimist și privesc perspectiva asupra vieții cu optimism. Dacă Dumnezeu S‑a încurcat cu mine, El poate să ridice oameni de oriunde și să‑i și păstreze în locul unde i‑a ridicat. Cu siguranță El dorește să ridice oameni și din rândul celor ce citesc articolul acesta și, implicit, revista Cuvântul Adevărului.

[/ihc-hide-content]

Leave a reply

Ține-mă minte