Să păstrați unirea Duhului prin legătura păcii

Mesaj prezentat la întâlnirea dintre Comitetul
Executiv al CCP și slujitorii Bisericilor „Rugul Aprins”.

Biblia ne cheamă prin îndemnul Apostolului Pavel să ne dăm silința de a umbla în unitate. Atunci când biserica trăiește în unitate, există o ungere a Duhului care se manifestă și care împuternicește slujirea în toate domeniile. Chiar și oamenii din lume înțeleg puterea unității, motiv pentru care se asociază și colaborează unii cu alții.

În general, oamenii reușesc să se asocieze pentru că:

1. Le face plăcere să fie împreună. Această legătură afectivă, bazată pe sentimente, reușește să îi țină pe oameni împreună atâta vreme cât găsesc plăcere în relația respectivă.

2. Au un interes comun. Așa se întâmplă de exemplu în politică sau în afaceri, când oamenii urmăresc niște obiective comune și colaborează pentru împlinirea lor. După ce și-au atins interesul, cel mai probabil vor deveni iarăși competitori.

3. Sunt oameni duhovnicești. Este o legătură a Duhului, o unitate care depășește plăcerea sau interesul omenesc, și care vizează zidirea lucrării lui Dumnezeu.

Ce poate să întărească unitatea în Duhul și legătura păcii?

Locul

În Fapte 2:1 toți erau „în același loc”. Întâlnirile credincioșilor au rolul de a întări unitatea duhovnicească a Trupului
lui Hristos. Cei care nu fac o prioritate din a veni la închinare cu biserica Domnului, singuri slăbesc unitatea și se vulnerabilizează pe ei înșiși.

Învățătura bisericii

Unitatea spirituală nu este posibi lă cu cei care nu împăr tășesc același crez evanghelic. În centrul legăturii
spirituale este învățătura despre Isus Hristos și mântuirea pe care El ne-a oferit-o prin credință. Pavel ne îndemna să creștem în toate privințele, „până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos.” (Efeseni 4:13)

Slujirea oamenilor și a lui Dumnezeu

De fiecare dată când ne dedicăm slujirii, fie că slujim semenilor noștri în mod practic sau slujim Domnului în închinare și mijlocire, noi contribuim la întărirea unității spirituale a Bisericii. Acțiunile noastre spirituale nu sunt doar ceva individual, ci ele reprezintă manifestarea Trupului spiritual al lui Isus Hristos pe pământ.

Trăirea pocăinței

Biserica este vizibilă în lume prin mărturia ei, prin ceea ce suferă pentru adevăr, prin valorile pe care le trăiește în mijlocul unei lumi decăzute. Lumea este derutată atunci când vede credincioși care au încredințări diferite, teologii contradictorii și standarde diferite.

Umblarea în sfințenie și căutarea voii lui Dumnezeu reprezintă factori esențiali în manifestarea unității spirituale a Bisericii lui Isus Hristos.

Misiunea de a păstra unitatea

Dar nu întotdeauna este posibil ca oamenii să fie împreună. Războaiele și conf l ictele care există la toate nivelurile societății confirmă faptul că natura umană este egoistă și indiferentă față de nevoile celor din jur. Nici măcar în viața bisericilor unitatea nu se realizează de la sine. Există despărțiri între credincioși și între biserici, iar acestea pot fi foarte dureroase. De aceea Scriptura conține acest îndemn foarte practic:

„Căutați să păstrați unirea Duhului prin legătura păcii.” (Efeseni 4:3)

Versetul acesta ne amintește că oamenii duhovnicești știu să urmeze călăuzirea Duhului atunci când trec prin situații conflictuale. Ei „caută” în mod intențional să păstreze unitatea și pacea. Și chiar și atunci când noi facem tot ceea ce se așteaptă de la noi, vor fi situații în care despărțirea este inevitabilă. Sunt situații în care despărțirea este necesară și doar în urma unei separări lucrarea lui Dumnezeu poate să progreseze. Când este o despărțire permisă și când devine ceva păcătos și distructiv pentru lucrare?

Despărțiri permise

Pentru că biserica este un organism viu, ea trece prin diferite perioade de dezvoltare și maturizare, care pot să justifice în mod natural divizarea unei comunități.

Creșterea numerică

Unele adunări mai mari sunt greu de gestionat. Pentru ca funcțiile bisericii să se poată manifesta în mod sănătos, biserica trebuie să poată fi păstorită și echipată pentru slujire.

Atunci când biserica a avut parte de o creștere numerică, este mai eficient să se construiască încă o clădire în altă zonă a localității, decât să fie demolată clădirea veche care este funcțională și utilată.

Această separare se poate face în bună înțelegere, cu contribuția financiară a tuturor credincioșilor, atât a celor care pleacă, cât și a celor care rămân în vechiul locaș de rugăciune. Biserica inițială binecuvântează astfel noua lucrare și cele două biserici rămân biserici surori, împreună mărturisind Evanghelia în zona lor de slujire. Unitatea Duhului se păstrează astfel în biserici și în localitate.

Distanța

Cele mai multe biserici au luat ființă după ce un credincios a auzit Evanghelia și a frecventat o adunare din altă localitate învecinată. Dar, cu timpul, numărul celor care au venit la credință s-a mărit, astfel că se impune ca grupul nou format să înceapă să formeze o nouă adunare în localitatea de reședință. Biserica pe care au
frecventat-o până atunci devine o mamă pentru noua adunare, oferind ajutor spiritual și practic
până ce noua biserică va avea slujitori și resurse proprii pentru a lucra în mod autonom.

Plantări de biserici

Biserica este chemată să ia parte în mod permanent la extinderea Împărăției lui Dumnezeu, iar plantarea de biserici este cea mai eficientă metodă de a duce Vestea Bună la oameni noi. Când credincioșii dintr-o localitate sunt comasați în număr mare doar într-o anumită zonă sau cartier, este necesar ca slujitorii să caute mijloace prin care să expună și celelalte zone la mesajul mântuirii.

Păstorii pot iniția proceduri de formare a unei echipe din biserica mamă care să își asume sarcina de a fonda o nouă biserică în cartierul respectiv. În unele cazuri există familii care deja locuiesc acolo, dar în alte situații vor fi familii care se vor angaja să se mute sau să facă naveta până când în acel punct strategic ia ființă o biserică. Acest proces este mai anevoios, pentru că în lipsa unui grup numeros, cheltuiala și efortul bisericii mamă vor fi considerabile. Însă răsplătirile sunt pe măsură: biserica mamă se dezvoltă spiritual și formează noi lucrători pentru slujire.

Deși despărțirea este necesară și sănătoasă în cele trei situații descrise mai sus, dacă procesul nu este făcut în mod chibzuit și transparent, pot să apară tensiuni și răni.

Legătura păcii trebuie să îi preocupe pe toți cei care sunt implicați în deschiderea unei noi biserici.

Despărțiri interzise

Multe despărțiri de biserici sunt împotriva voii lui Dumnezeu pentru că au de-a face cu egoismul și ambițiile firești ale unora, nu cu considerentele practice menționate mai sus.

Iată câteva motive pentru care nu este biblic și sănătos să acceptăm divizarea unei biserici:

Neacceptarea disciplinării

Rolul disciplinării este pocăința și schimbarea comportamentului. Când la mijloc apar ambiții și interese personale, unitatea în Duhul este deja distrusă, astfel că pacea nu mai poate fi păstrată. „Dar dacă aveți în inima voastră invidie amară și duh de ceartă, să nu vă lăudați și să nu mințiți împotriva adevărului! Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească și demonică. Căci unde este invidie și duh de ceartă, acolo sunt și tulburări și tot felul de fapte rele. Într‑adevăr, înțelepciunea care vine de sus este în primul rând curată, apoi împăciuitoare, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, nepărtinitoare, neprefăcută. Și rodul dreptății este semănat în pace pentru cei ce fac pace.” (Iacov 3:14-18)

Acceptarea disciplinării este un semn de maturitate spirituală și de supunere față de Dumnezeu.

Intoleranța în slujire

Câtă vreme trăim pe pământ, suntem supuși greșelilor. Chiar și în biserică este posibil să apară situații în care se iau decizii discutabile. Calea biblică pentru restaurarea relațiilor și a unității în biserică este enunțată de Hristos în Matei 18. Există o autoritate bisericească și omeni chemați de Dumnezeu pentru a face lumină acolo unde există abateri doctrinare, morale sau în raporturile de slujire. Nu trebuie ca fiecare dezacord să ducă la o rupere de biserică. Lipsa comunicării naște bănuieli rele între credincioși. Atunci când oamenii sunt rigizi, ajung să se folosească de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-i „biciui” pe credincioși, în loc să hrănească turma Domnului.

Duhul de mândrie

Mândria îi face pe unii să se creadă mai păstori decât alții sau mai spirituali decât alții. „Am scris ceva bisericii, dar
Diotref, căruia îi place să aibă întâietate între ei, nu vrea să ne primească.” (3 Ioan 1:9) Iată că și în Biserica Primară au existat oameni care voiau să se înalțe mai presus de ceilalți slujitori. În vremea în care Ioan
scrie această epistolă, Ioan era ultimul dintre ucenicii lui Isus în viață, și cu toate acestea, mândria și dorința de control îi făcea pe unii ca Diotref să îi ignore autoritatea spirituală așezată de Hristos în Biserică și să caute propriul interes. Mândria merge întotdeauna împotriva spiritului de unitate în Duhul.

Încredințări diferite

Lucrarea lui Dumnezeu trebuie să se bazeze pe principii solide, care nu se negociază. Biserica este apărătoarea adevărului despre Dumnezeu și trebuie să mărturisească Cuvântul neîncetat. Însă foarte ușor oamenii amestecă principiile – care sunt adevăruri eterne – cu încredințările și opiniile lor personale, iar de acolo foarte ușor se poate ajunge la divizări și certuri de partide. Nu există loc de negociere când vine
vorba de autoritatea Scripturii, Sfânta Treime, mântuire, viața veșnică etc. În schimb,
încredințările noastre sunt propria interpretare pe care o avem, în funcție de lumina și de experiența noastră în umblarea cu Domnul. Încredințările au de-a face cu formele prin care aplicăm principiile. Apostolul Pavel le scrie creștinilor care aveau tendința de a face din încredințările lor o normă de viață și pentru alții. El nu
disprețuia încredințarea lor, chiar dacă el avea în anumite aspecte o l ibertate mai mare față de iudeii care se convertiseră la creștinism. Dar pentru a păstra unitatea Duhului, Pavel recomandă aceasta: „Încredințarea pe care o ai, păstrează-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândește singur în ce găsește bine.” (Romani 14:21) Încredințarea ta este o lege pentru tine, dar nu ai dreptul să o impui asupra altora.

Păstrarea legăturii frățești între slujitori

Dezbinările din biserici nu ar fi posibile dacă slujitorii nu ar da curs unor porniri firești. De obicei, la nivelul slujitorilor ordinați din biserici apar neînțelegeri care apoi angrenează familii și grupuri de susținători, toate acestea ducând la pierderea unității duhovnicești. Iată câteva dintre motivele pentru care legătura păcii este distrusă între slujitorii din biserică:

Amestecul în sectorul de slujire al altcuiva

Din păcate, există unii care se cred „pastori universali” și care își permit să se amestece în sectoarele de slujire ale altora.

Ei sunt „mai pastori decât toți”, merg unde doresc fără să fie invitați și fără a informa măcar pe liderii locali. Pavel spunea că el nu a trecut în ogorul nimănui, adică nu s-a amestecat în treburile altor biserici, fără să țină cont de rânduiala care era în biserici. Așa după cum spunea Apostolul Petru, „Nimeni din voi să nu sufere ca […] unul care se amestecă în treburile altuia.” (1 Petru 4:15)

Lipsa de sinceritate și onestitate

Unii îi atrag într-un fel de cursă pe unii slujitori, dorind să se protejeze pe ei. De teamă ca să nu se întineze, ei evită să facă anumite acte de cult, mai ales căsătorii, botezuri și invită un alt slujitor, se prefac că îi acordă o cinste deosebită și îl lasă să facă el actele de cult care ar putea fi controversate. Dacă fratele care a fost invitat află mai târziu că persoanele care au beneficiat de actele de cult aveau abateri morale, încrederea dintre slujitori este zdruncinată.

Mândria

Când unii își evaluează succesul după numărul de membri pe care îi au în biserică, după numărul de like-uri de pe
internet, după solicitările pe care le primesc sau după funcțiile pe care le ocupă în organizarea cultului, atunci le este ușor să îi privească disprețuitor pe cei care au o biserică mai mică sau care nu sunt la fel de cunoscuți.

Cel care are o astfel de atitudine distruge unitatea bisericii. Este posibil ca unul dintre păstorii mai mici să fie mai duhovnicesc și mai credincios.

În perioada prigoanei bisericii, fratele Ilie Vorobeț, un slujitor înzestrat de Domnul, mergea
pe jos de la Vicovu de Sus spre o altă comună. La ieșirea din Vicov s-a întâlnit cu un om pe care nu îl cunoștea. Duhul Sfânt i-a spus să îl salute cu „Pacea Domnului”, însă el s-a opus acestui gând, fiindcă era o vreme de prigoană și putea să aibă de suferit dacă ar fi salutat astfel pe un dușman al bisericii. Însă când a ajuns în dreptul lui, fără să vrea, i-a spus: „Pacea Domnului Isus”. De îndată călătorul din fața lui a început să laude pe Domnul, și-a aruncat pălăria în sus și l-a luat în brațe.

Mirat, fratele Vorobeț l-a întrebat de ce este așa de bucuros. Răspunsul primit a fost că înainte de a porni la drum, Duhul i-a spus că se va întâlni cu un om al lui Dumnezeu care îi va spune ce trebuie să facă. Dacă va asculta va trăi, dacă nu, nu. Acum se afla aproape de destinație și până acolo nu întâlnise pe nimeni. Însă acum avea în față dovada că Dumnezeu i-a vorbit. Foarte nerăbdător, a întrebat: „Ce trebuie să fac ca să trăiesc?” Fratele Vorobeț i-a spus: „Eu nu știu nimic, nu am primit nicio descoperire.” Dar stând puțin de vorbă cu el, a aflat că el rupsese cu puțină vreme în urmă adunarea din Vicov. Atunci fratele i-a spus: „Du-te, ia frații cu care s-a rupt biserica și întoarce-te la adunare”. Nu a fost foarte încântat de cele auzite, dar pentru că mesajul condiționa prelungirea vieții de ascultare, a făcut ce trebuia să facă.

După ceva timp a început să îl doară foarte tare un picior. Când s-a rugat împreună cu biserca pentru vindecare, Domnul le-a spus: „Nu îl vindec, ci îngădui să i se taie un mădular ca să simtă și el durerea pe care am simțit-o eu când a rupt din trupul Meu.” Dezbinările nu distrug doar relațiile dintre slujitori și biserici, ci Îl întristează pe Dumnezeu, Cel care a plătit scump pentru Biserica Sa.

Să veghem fiecare dintre noi pentru a păstra unitatea Trupului lui Hristos. Când suntem un singur Trup, Hristos este proslăvit, iar mărturia Bisericii are impact în lume.